|
|
|
|
|
Tarifele și disponibilitățile sunt actualizate de gazde manual sau sincronizate cu alte platforme. Așadar, este posibil să nu fie mereu actualizate în timp real.
Rezervările necesită preaprobare din partea gazdei. Poți alege să plătești prin Travlocals, cu protecție completă sau să achiți direct către gazdă.
Situat in inima țării, in frumoasa Țara a Făgărașului, cătunul Sumerna este străjuit de cele mai înalte vârfuri ale Munților Fagaras, Moldoveanu, Vistea Mare si Negoiu, fiind cea mai mică și cocheta așezare locuita din acest ținut .
Aici, in mijlocul naturii, intr-o frumoasa poienița își așteaptă oaspeții, îmbrăcată in straie tradiționale din lada bunicii, Casa de sub Munte.
Casa de sub Munte este un proiect de familie, si de aceea iubirea și respectul fata de bunici și străbunici, ne-au determinat sa dam viața fiecărui obiect vechi, păstrându-le astfel amintirea vie.
Va invitam sa descoperiți “zestrea dintre munți “ intr-un decor de poveste, departe de grijile cotidiene , de forfota orașelor și de stresul zilnic.
Natura abundentă care ne înconjoară este de o importanță deosebită pentru noi și face parte din viața zilnică a domeniului.
Parter
– Receptie
– Living mic traditional pentru servire masa
– Living mare cu semineu si spatiu de relaxare
– Grup sanitar
– Bucatarie
– Camera 1
Etaj
– 5 dormitoare cu bai private si balcoane cu vedere spre padure/lac/munte
– 1 Apartament cu doua camera, baie comuna si balcon comun cu vedere spre munte
Exterior
– Terasa
– Spatiu gratar/ceaun/disc
– Lacuri
– Gradina cu pomi fructiferi unde se poate servi masa
– Parcare
– Spatiu de joaca
Drumetii si plimbari cu bicicleta
Natura abundentă care ne înconjoară este de o importanță deosebită pentru noi și face parte din viața zilnică a domeniului. Vă invităm să explorați natura care înconjoară pensiunea și să descoperiți misterul unicității domeniului Sumerna.
Drumetii pe trasee montane
Munţii Făgăraş sunt cei mai înalţi munţi din ţară (2544 m Vârful Moldaveanu, 2553 Vârful Negoiu) şi fac parte din Carpaţii Meridionali. Aceste trasee sunt accesibile din zona Sumerna.
BBQ, Ceaun sau Disc
Așa cum bucătăria este sufletul casei, locul pentru făcut focul în aer liber și cuptorul în formă de stup sunt inima grădinii. Permiteți-ne să vă prezentăm o zonă verde frumoasă, unde invitații pot realiza activități cum ar fi grătare, focuri în aer liber și să se bucure pur și simplu de timpul liber.
Foc de tabara
Un eveniment clasic ce marchează de obicei ultima seara a unei excursii perfecte. Țuica si vinul fiert alaturi de muzica folk completează distracția. Va invitam sa petreceti frumos ultima seara a unui sejur la munte alaturi de prieteni, colegi sau familie langa un foc de tabara, sa ascultati cantecele preferate pe fundalul lemnului de brad. Focul de tabara este organizat de catre proprietar si este contra cost.
Pescuit la lacuri
In curtea pensiunii se afla doua lacuri cu pesti, inconjurate cu gard pentru protectia turistilor.
Itinerarii
Munti falnici, ape limpezi, coline idilice marginite de Olt, natura salbatica dar si locuri incarcate de istorie sau spiritualitate. O uimitoare diversitate de comori turistice concentrata pe o raza de cateva zeci de km te cheama sa le descoperi, incarcandu-te cu energie.
Micul ghid de mai jos este gandit cu intentia de a face cat mai usoara si mai placuta descoperirea acestor locuri.
ID: TRAV1015
ID: TRAV26520